Cultura Duhului - Архимандрит (Нойка) Рафаил - Страница 29

întrebare: Aţi spus odată: Toate lucrurile se leagă şi se dezleagă în Duh. Explicaţi-ne, vă rog.

Părintele Raftul: Da, am spus-o şi pe asta Tot ce face omul începe in nevăzut, adică în taina inimii tale.

134

Când ţi-ai pus în inimă "asta", Dumnezeu a văzut. Şi dacă te-ai hotărât pentru acest "asta", este foarte probabil că acel lucru va începe cândva să se înfăptuiască în viaţa ta. Uitaţi-vă, dau o pildă: un monah mi-a spus într-o zi: mă certasem cu alt monah dintr-o altă mănăstire, şi m-am căit după aceea, şi am vrut să-mi cer iertare. Dar nu mai voia să ştie de mine, aşa era de rănit. Şi mi-am zis: Ce să fac? Mâine-poimâine trebuie să plec; eu vreau să mă apropii de Sfânta împărtăşanie, iar eu am rănit pe fratele meu. Cum o să pot să mă apropii de Împărtăşanie, cum să continui viaţa pocăinţei mele, că fratele meu nu mă mai primeşte. Eu vreau să-i cer iertare, şi el nici nu vrea să audă. Şi mi-am amintit de un cuvânt din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare (monahul acesta e grec), şi în greacă — îmi pare rău că în traducerea noastră nu reiese aşa — la pomeniri, după sfinţirea Tainelor, când spune "Pomeneşte, Doamne, pe cei pe care ai învrednicit să împărătească pe pământ", spune aşa: "glăsuieşte în inimile lor cele bune pentru Biserica Ta, şi pentru poporul Tău". Monahul şi-a adus aminte de acest glăsuieşte, şi a zis: "Doamne, glăsuieşte în inima lui pentru pocăinţa mea; spune-i că mă căiesc pentru ce am făcut, că-i cer iertare, şi că eu îl iert". Şi, mi-a spus: Data următoare când l-am revăzut, parcă nu fusese niciodată "nor pe cer" între noi, totul dispăruse şi împăcarea noastră era deja făcută. Când am auzit cuvântul ăsta, am sfătuit multe persoane în această direcţie şi aproape de fiecare dată s-au întâmplat minuni dintr-astea.

O monahie care era nouă într-o mănăstire spunea: "Părinte! mi-e frică de toată lumea" (era foarte sensibilă şi rănită, mai ales de monahia "cutare", care era un pic mai în vârstă şi mai autoritară) îmi zicea: "Când intru în bucătărie, mă apucă groaza, nu ştiu ce să fac " l-am spus să se roage..Doamne, spune în inima ei. pentru mine un cuvânt bun" într-o zi vine fu iţind către mine "Părinte' Părinte! ştiţi ce s-a întâmplat? A venit maica "cutare", şi m-a apucat groaza şi am zis: "Doamne, spune-i că o iubesc!" Şi, nu ştiu Părinte, coincidenţă, sau altceva, dar s-a uitat frumos la mine, şi mi-a zis ceva frumos". Ultima oară când am văzut-o, acum un an, avea aceeaşi faţă luminata ca atunci, acum vreo zece ani, şi era împăcată cu toată lumea, şi îmi vine să cred că au continuat aceste "coincidenţe".

Deci se leagă şi se dezleagă în Duh, în taina inimii Şi profit, ca să spun şi lucrul ăsta: trebuie să ne nevoim în ceva ce strămoşii noştri cred că făceau fireşte, bănuiesc că strămoşii noştri, care erau, cât de cât, apropiaţi de Qurnnezeu, în mod firesc, pentru fiecare lucru chemau pe Dumnezeu, vezi o primejdie: Doamne! Şi zici ceva lui Dumnezeu Vezi un păcat în tine: Doamne, uite ce-i în mine, nu mă lăsa aşa! Vezi pe cineva care te supără, şi nu te.poţi împăca cu el: Doamne, spune ceva în inima mea pentru aproapele meu! ş.a.m.d. Chemaţi-L pe Dumnezeu. Zicem că lisus Mântuitorul este singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om1. îndrăznesc să spun că lui Dumnezeu îi place să mijlocească şi între om şi om. Chemaţi-L pe Dumnezeu, Mijlocitor între tine şi vrăjmaşul tău, între tine şi cei cu care te-ai certat, şi să vezi, cum spuneam către cineva acum câtăva vreme Dumnezeu nu există. Nu! Doar se preface! Fă şi tu "ca şi cum ai crede", şi să vezi cum şi Dumnezeu se face "ca şi cum există"! Şi provocăm "coincidenţe" dintr-acelea.

în esenţă, profit ca să zic Să învăţăm, fraţilor, să chemăm pe Dumnezeu în toate împrejurările, să-l cerem sfatul lui Dumnezeu, să mulţumim lui Dumnezeu când ne-a dat ceva ce l-am cerut, să-L întrebăm pe / Dumnezeu ce înseamnă "asta", şi toate nedumeririle

136

noastre să I le spunem, Întâi "Doamne!" să fie în inimile noastre, şi după aceea tot restul. Dacă vrei să-l vezi pe duhovnicul tău, şi este la o sută de metri de tine, trebuie să faci o sută de metri, şi poate altcineva I-a şi înhăţat, sau trebuie să iei telefonul, şi să faci un număr. Cu Dumnezeu — nimic din toate acestea/acum poţi să zici,JDoamneP, şi ai contactat "satelitul Doamne!", cum spunea cineva; şi să vezi cum se "preface" acest Dumnezeu că există!

întrebare: Părinte Rafail, aţi spus că pe meleagurile noastre Ortodoxia este puţin înţeleasă şi trăită. Am dori să ne conştientizaţi mai mult asupra acestui lucru.

Părinte/e Rafail: Da, mă bucur de întrebarea aceasta! Ce mi s-a întâmplat mie, s-a întâmplat multora în Apus, când ne-au lipsit toate cele ce le luam de bune şi am început să căutăm. Căutând, am găsit mai mult decât ne-am aşteptat. In cazul meu, când vă spun că am trăit Ortodoxia ca fiind însăşi firea omului, a fost acel "mult mai mult" decât ce mă aşteptam. II întrebam pe Dumnezeu în taina inimii. Doamne, dar de ce ar fi Ortodoxia mai adevărată, sau mai înţeleaptă, sau mai adâncă, sau mai nu ştiu ce decât Protestantismul pe care-l descoperisem eu, aşa cum mi se părea Şi mi-a arătat Dumnezeu că nu era.,mai", nu era mai înţeleaptă, mai adevărată — era firea omului! De-aceea este "mai" decât orişice. Orice religie, orice rătăcire, orice ideal este un om ce se caută — şi Ortodoxia este ceea ce caută omul!

Pe meleagurile noastre se întâmplă cum se întâmpla cu Evreii în Vechiul Legământ: conştientizaţi de descoperirea dumnezeiască, cum că ei sunt poporul ales, bineînţeles că păcatul "şi-a tras spuza pe turta Iui", şi atuncea au început să se mândrească. Care este primul cuvânt de propovăduire al Glasului Cuvântului lui Dumnezeu, adică Ioan Botezătorul (că Troparul zice că este Glasul Cuvântului, glasul cel din pustie): "Şi să nu ziceţi întru voi că sunteţi sămânţa lui Avraam, că zic vouă că şi din aceste pietre Dumnezeu poate să ridice fii lui Avraam".1

Echivalentul acestor cuvinte este valabil pentru toată Ortodoxia în baştină ei astăzi — la noi, probabil la Ruşi, la Greci am văzut aceleaşi lucruri. Şi, paradoxal, dar ce s-a întâmplat în istorie şi-n Vechiul Legământ, se întâmplă şi astăzi: multe rătăciri în Apus, şi-n diasporă, şi între toţi ortodocşii, omul se caută, şi un pic se găseşte, şi un pic se pierde, dar conştientizarea a ce este Ortodoxia, mult mai puternic se dă, de multe ori, acolo unde ea nu este, şi omul caută, decât acolo unde, fiindcă o ai "pe toate drumurile", o iei de bună; ai o biserică aici, ai una acolo, străzile şi pieţele sunt pline de preoţi; vrei să te spovedeşti, ai unde să te duci Toate sunt la îndemână, dar fiindcă o luăm de bună, o pierdem. Fiindcă păcatul îşi trage spuza pe turta lui, păcatul fiind indiferenţa, păcatul fiind nepăsarea, păcatul fiind mândria că noi suntem popor "aşa şi pe dincolo", poporul lui Dumnezeu.

Vă spun că, din popoarele pe care le-am cunoscut, nu e un singur popor care să nu fie "buricul pământului". E un pământ cu zeci de burice, dintre care cel dintâi, bineînţeles, sunt eu şi poporul meu! Acesta este păcatul şi spuza pe care şi-o trage, şi cu asta, pentru asta poporul ales al lui Dumnezeu, pe Dumnezeu L-a răstignit, şi pe Dumnezeul lor L-au pierdut, şi tradiţia lor. Apostolul Pavel s-ar fi făcut el anatema de la Hristos, numai ca poporul lui să poată reveni la Adevăr — şi n-a venit până astăzi! (Vine astăzi, mulţi se trezesc!) Dar spun lucrurile acestea tocmai ca să nu facem şi noi greşala asta. Spunea

138

Părintele meu duhovnic. "Noi suntem ortodocşi, dar noi nu putem să fim mândri că suntem ortodocşi; noi trebuie să fim smeriţi că suntem ortodocşi, şi Ortodoxia în smerenie se păstrează".